Acasă » Știri » Mama Luizei spune că va cere expertiză internațională a oaselor din pădure: „Nu mă las,nu am încredere!”

Mama Luizei spune că va cere expertiză internațională a oaselor din pădure: „Nu mă las,nu am încredere!”

De: Răzvan Scarlat 17/08/2019 | 11:26

Mama Luizei, Monica Melencu, a declarat că nu are încredere în raportul INML potrivit căruia nu a putut fi identificat profil ADN de pe oasele din pădure și va cere o expertiză internațională pentru a fi sigură dacă rămășițele aparțin sau nu fiicei sale.

Concret nu mi-au spus nimic, iar eu cred că normal ar fi fost să vină cineva să ne anunțe și pe noi oficial, nu au anunțat nici măcar în al zecelea ceas să știm despre ce este vorba, iar părerea mea este că fetele sunt vii. Până nu am ceva concret, tu spui că am găsit un dinte, cenușa aceea, concret dacă fac o înmormântare o fac creștinește, ăsta-i copilul meu să știu unde mă duc, dar tu îmi spui că ai găsit că sunt umane între 15 și 19 ani, auzim de 4 luni verdictul acesta”, a declarat mama Luizei Melencu.

Potrivit Monicăi Melencu, va cere o contraexpertiză internațională.

Da, cum să nu, nici nu se pune problema, până acum nu s-a spus nimic de Luiza. De Luiza nu am auzit nimic că e moartă sau vie, noi suntem supuși să suportăm și una și alta pentru că atât ne-a mai rămas. Nici nu mă las, nu am încredere, pur și simplu, vorbim cu domnul Tonel Pop (avocatul familiei, n.r.) dar vă dați seama noi nu am primit încă nimic concret, este normal. Nouă nu ni s-a spus că este moartă, au luat osemintele, rezultatul s-a dat, nu a spus că e al Luizei. O să facă alta. Până în momentul acela eu o să cred că fiica mea este vie”, a mai spus mama Luizei.

Imediat după anunțul DIICOT, și bunicul Luizei a făcut declarații la Caracal, unde a spus că INML a greșit.

Numai anomalii, tâmpenii, prostii. (…) Nu au curajul. Sunt lași. Ăsta e adevărul, am spus de la început. Să le fie rușine (procurorilor DIICOT, n.r.). Sunt plătiți să își facă datoria. Am fost mințiți, tot timpul învârtiți. Am convingerea că ei au știut din prima clipă ce se întâmplă la Caracal, că Luiza a fost răpită și acolo e o șleahtă de nemernici, că nu poți să îi numești altcumva. (…) Am făcut afirmația că vom merge la alte laboratoare, în altă țară, indiferent unde. Ei au înțeles lucrurile că îi vom face de râs. Să își facă datoria, nu să ne mintă”, a spus bunicul Luizei.

La rândul său, avocatul Tonel Pop a spus că specialiștii INML ar fi trebuit să anunțe cu mult timp înainte că oasele găsite în pădure sunt prea calcinate și nu poate fi identificat un profil ADN din ele.

Nu le trebuiau atâtea zile pentru a spune chestia asta. Cred că au început să ia mult mai în serios aceste rezultate. Faptul că s-a vorbit despre expertize internaționale, faptul că aceste lucruri, țara e pur și simplu revoltată, cred că i-a făcut să fie mai atenți și să nu își mai dea cu presupusul. Cred că este ceva puțin ciudat în expertiza făcută, unde a fost indicată Alxandra și acum au fost mult mai atenți și mult mai precauți, asta cred eu. Sunt și alte probe care pot fi supuse ADN-ului și trebuie să așteptăm să vedem dacă din aceste probe, altele decât cele supuse în acest moment, pot să extragă ADN-ul. Dar nu să stăm cu săptămânile, pentru că dânșii își dau seama într-o singură zi dacă pot extrage sau nu, nu le trebuie atâtea zile și după aceea să facă raportul nu știe câte zile, îl dă la DIICOT, mai stă nu știu câte zile”, a spus avocatul familiei Luizei, la Antena3.

Potrivit apărătorului, anchetatorii și-au bătut joc de întreaga țară.

Și-a bătut joc de o țară întreagă și de familiile acestor fete. (…) Suferința este enormă. Stresul e mai mare decât suferința. Deci stresul poate omorî omul. Toată țara a stat cu sufletul la gură neștiind ce se întâmplă. Este o bătaie de joc încredibilă. Acest domn, ce-o fi el acolo, ar trebui pur și simplu luat și anchetat (cel care a preluat raportul de la INML, n.r.). Într-un astfel de caz atât de important trebuia să raporteze imediat superiorilor și să ducă acel buletin celor care decid, nu în sertarul respectiv, încuiat”, mai spune avocatul.

Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, arată DIICOT. Procurorii au retrimis INML dispoziție de refacere a analizei.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de dragoste ca în filme
Cine este Anna Török, soția lui Florin Piersic. Cei doi au trăit o poveste de...
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali și care a făcut avere din imaginile cu ea dezbrăcată! Daniela Crudu a devenit mamă pentru a doua oară
FOTO. Ce transformare pentru femeia care l-a înnebunit pe Gigi Becali și care a făcut...
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea mai fierbinte româncă! În ce fel a fost pozată de Paști
WOW! NIMENI nu se aștepta s-o vadă așa pe Mădălina Ghenea! Imagini INCREDIBILE cu cea...
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și intră într-o relație amoroasă
Horoscop săptămâna 10-16 mai 2024. Ce zodii au noroc în următoarele zile. Primesc bani și...
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după...
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are septicemie
Florin Piersic se află în stare gravă, anunță medicii de la Spitalul Foișor. Actorul are...
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia până în 2027
Cei trei bărbați care transformă India într-o superputere economică. Țara va devansa Germania și Japonia...
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Hailey Bieber este însărcinată cu primul copil! Anunțul emoționat făcut de Justin Bieber | Foto
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două femei”?  „Noi, bărbații, suntem de două feluri, care facem și care nu recunoaștem.”
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la...
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara;...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Telefonul Nokia 3210, relansat. Cum arată la 25 de ani de la prima versiune?
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Patru zodii care vor cunoaște fericire și belșug la vară. Șansă mare pentru Raci
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are și multe beneficii pentru organism
Condimentul pe care să-l pui în clătite ca să le dai un gust unic. Are...
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată...
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer:...
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Miting pro-Gaza şi anti-Israel în oraşul care găzduieşte concursul Eurovision
Devine ilegal în România. Aceste persoane NU mai pot avea PERMIS
Devine ilegal în România. Aceste persoane NU mai pot avea PERMIS
Eliminare surpriză la Survivor All Stars. Tensiuni între concurenții rămași în concurs
Eliminare surpriză la Survivor All Stars. Tensiuni între concurenții rămași în concurs
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV, pentru cele 17 săptămâni la SURVIVOR All Stars
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV,...
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi...
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică de Paște
”Am chemat salvarea. Șocul a fost groaznic” Dinu Maxer a trecut prin momente de panică...
A avut loc marea împăcare între Mădălin Ionescu și Antena. Prezentatorul revine pe micile ecrane, la 15 ani după ce a fost dat afară
A avut loc marea împăcare între Mădălin Ionescu și Antena. Prezentatorul revine pe micile ecrane,...
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a intrat în organism și a făcut această septicemie”
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a intrat în organism și...
Ce este septicemia, afecțiunea de care suferă Florin Piersic. Care sunt simptomele și cauzele ei
Ce este septicemia, afecțiunea de care suferă Florin Piersic. Care sunt simptomele și cauzele ei
×